De cand ne nastem, ne hranim cu povesti.Fetitele se identifica repede cu printesele care ofteaza cu coatele pe geam si privirea pierduta in zare, asteptand pasiv sa fie "salvate", adica initiate in the real world de catre fat-frumosul minunat si viteaz, care le stie pe toate si face treburile ca la carte.
Mandrele ilene cosanzene nu trebuie sa miste niciun degetel, sunt deja concepute de mama natura incat sa aiba atributele feminitatii la superlativ, frumusete, candoare, parul lung si ochii galesi, vocea suava si chipul dragalas, maini delicate si intelepciunea de a spune numai ce trebuie sa auda urechile viteazului.
Crescand, cu greu ne desprindem de povestile copilariei.
Baietii le continua prin jocuri mai mult sau mai putin agresive, iar fetele isi creeaza si se proiecteaza in propriul basm. Si apoi asteapta.
Si iar asteapta.
De fiecare data cand soseste cineva la palat, se entuziasmeaza crezand ca e El.
Pupilele li se dilata, inima incepe sa bata mai tare, tot mai tare...dar, daca din departare drumetul parea alesul, dupa ce se apropie mai mult, isi dau seama ca n-a fost decat un trecator.
Cel care in loc sa ramana, pleaca grabit, cel care in loc sa completeze, ravaseste, cel care, in stare bruta, neslefuit, nu se potriveste sablonului gata creionat in mintea feminina.
Ei bine, dragile mele, gresim. Ca etichetam. Ca incadram in tipare. Ca nu avem rabdare. Ca doar asteptam pasive sa apara in fata noastra nestematul masculin, crezand ca nu este nevoie sa facem ceva in acest sens. Ca el va sosi cuminte langa noi, ne va lua pe calul lui inaripat si ne va purta catre soare. Dar nu se va intampla niciodata asa.
Pentru ca nu exista feti-frumosi. Nici ilene cosanzene. Nici un el perfect, nici o ea perfecta.
Exista un barbat si o femeie si ce pot scoate frumos din impletirea lor.
Cu rabdare. Cu toleranta. Cu iubire.
sursa foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu