am uitat cine sunt ?!

De 20 de ani ne indreptam incet, dar sigur catre modelul de viata american. De fapt, am ajuns sa-l simtim din ce in ce mai mult pe propria piele si incepe sa ne doara...la minte, la timp, la alegeri personale, la chibzuinta...
Avem o existenta robotizata, banalizata prin automatismele si stereotipiile zilnice. De toate felurile.

Cand ati fost ultima data la o piesa de teatru? la un spectacol de balet? la o lansare de carte? la o expozitie de pictura sau de orice? la un muzeu?
Probabil ca multi ar raspunde ca a trecut ceva vreme de atunci. De ce?
Raspunsul e simplu: pentru ca nu am avut timp.

Asa e. Timpul nostru nu mai e al nostru, e al angajatorului pt care lucram, al bancii careia ii platim rate, al hipermarketului in care trebuie sa mergem neaparat, cel putin in weekend, daca nu si de vreo 2 -3 ori in timpul saptamanii, al mall-ului in care ne pierdem vremea ca femei sa ne tot cumparam in bezna mintii haine si iar haine, al coaforului ca un strict necesar, al calculatorului ca substitut al hoinarelii pe afara cu amicii...si lista poate continua.
Ni s-a inoculat atat de mult tipul de viata axat pe consum, incat nu ne mai dam seama ca, de fapt, pe langa faptul ca aruncam banii in dreapta si in stanga pe lucruri inutile de multe ori, consumul se petrece in primul rand in interiorul nostru, fiindca nu ne mai luam in seama. Deloc.

Alergam pe afara, in dreapta si-n stanga, sa castigam bani, sa ne pierdem vremea cu nimicuri importante si, la un moment dat, constatam ca nu stim cine mai suntem si ce mai vrem. De la noi. De la cei de langa noi. Cei de mai aproape sau de mai departe.

Apoi, traim intr-o tara in care statul se joaca de-a baba oarba. Cu noi. Cu banii nostri. Cu mintea noastra. Tocmai pt ca avem mintea mereu ocupata cu goana dupa bani si confort, nu ne mai ramane timp sa judecam ce se petrece cu noi. Cu viitorul nostru si al copiilor nostri.

Suntem manipulati prin orice mijloc media. Si pentru ca timpul nu ne-o permite, de multe ori, luam de buna ce vedem si citim prin presa scrisa sau vizuala.
Si poate devenim partizanii unor idei care nu ne reprezinta. Tocmai pt ca nu avem timp sa despicam firu-n patru si sa cautam informatie. Sa comparam. Sa judecam prin noi insine.

Si uite-asa, fericiti ca avem ce bea si ce manca, cu burta plina, dar cu mintea goala, plini de importanta la serviciu prin functie, dar neimportanti acasa din lipsa de timp, patrunsi de valoarea noastra civica, dar gandind cu mintea altora ce se vrea a se gandi, ajungem sa ne depersonalizam printr-o anulare a insesi personalitatii noastre.

Devenim o multime vida. Prin excelenta.



Sursa foto: travel.sky.com/.../UKs-Best-Picnic-Spots

o idee de cadou funny

A doua problema existentiala este ca am de facut un cadou unui prieten, barbat si nu am nici cea mai vaga idee ce i-as putea oferi.
Da, asa e, cand vine vorba de partea masculina... e mereu complicat pentru ca nu stii daca asteapta sa fie fericit maturul sau copilul din el :D.
Fusei la vanatoare prin magazinele care ofera multe, dar parca nu ma lipesc de nimic.
Am epuizat lista de daruri clasice, gen toale(inclusiv tricouri si chiloti cu mesaj), cosmetice, gadgeturi, rame cu poze, carti...am oferit chiar si jucarii :).
Am o frustranta lipsa de inspiratie. So, can u help me?
Fetele sunt sigura ca si-au folosit de multe ori originalitatea si creativitatea in alegerea cadourilor, prin urmare, va astept cu ceva idei...imi trebuie macar un punct de plecare, un exemplu...vad eu cum il adaptez mai departe.
Si m-ar ajuta, de asemenea, sa se exprime si partea barbateasca a cetitorilor de aici. Se poate ca ei sa detina cel mai adecvat raspuns.
Si in felul asta sa ne lamurim si noi ce isi doresc barbatii....in materie de cadouri :).

Sursa foto: blog.castleintheair.biz/labels/gifts.html

cum sa-mi aranjez parul?

Eu am o problema existentiala de cateva zile: am chef de un alt look sau cu alte cuvinte, m-as duce pana la coafor sa-mi iau alta fata cu alta tunsoare.
Bineinteles, ca multe semene de-ale mele, sunt indecisa asupra ciuntelii...parca mi-e pofta de o frizura boema, scurta, numai buna de ciufulit...cu spuma :)...sau parca l-as tunde asa aiurea ca apoi sa-l coafez dupa cum mi-o fi cheful.
Pana una alta, am gasit pe youtube un clip cu o idee draguta de carliontare care merge si la par lung, dar si la par mediu.
Mie ultima varianta mi-a placut cel mai mult.
Iacata:

sweet november

E noiembrie. Cu totul. Cu toamna lui, cu frunzele lui, cu pasarile deja plecate, cu iubirile lui deja apuse.
Si totusi, in mohoraciunea lunii asteia, e nevoie de ceva viata, de ceva care sa insufleteasca tabloul amortit.
E nevoie de Charlize Theron. Vie. Frumoasa. Pasionala. Zglobie. Femeie.
Am revazut filmul si mi-a trezit aceleasi senzatii. Fascinant. Fermecator. Incitant.

rochita cu bocanci...remember?

Din toata parada asta electorala care, recunosc, m-a atras si pe mine, am gasit ieri o portita de iesire.
Aveam nevoie de terapia "remember  ceva", orice, numai sa ma scoata din cotidian...si gonind din taste pe youtube, de la o melodie la alta, am dat peste "cantarea" care a revolutionat portul feminin din perioada liceului: Cryin'- Aerosmith.
V-o amintiti pe Alicia Silverstone, cu rochita ei minuscula si inflorata asortata cu greii bocanci de iarna?
Tin minte ca mie mi se parea absolut fascinanta combinatia asta si aveam dispute zilnice cu ai mei, mai ales cu tata, ca nu mi se permitea o asa costumatie niciunde : Nu iesi pe strada asa maimutarita, cu ghetele de iarna pe caldura asta!!! suna apodictic si patern glasul lu' taica-miu.
Sufeream, va dati seama, toate adevaraciunile din liceu se "maimutareau" asa si, evident, mi se parea ca nu pot tine pasul cu ele. Deloc.
Norocul meu ca am descoperit minunatele "tractoare" ::)...pt cine nu stie ce sunt, va enunt definitia scurta: niste bocanci albi de vara. Erau din panza subtire si satisfaceau cu succes mintile turbate care cautau sa se infatiseze musai ca Alicia S.
Din pacate google-ul nu stie de ele, ca am cautat o poza, dar sunt sigura ca multe dintre voi le-ati purtat cu mandrie pioniereasca.



Inca una, la fel de mistoaca...enjoy!!

romantismul politic...o ultima solutie!?

A fost odata ca niciodata un guvern in frunte cu tata traian pe care poporul l-a investit prin vot sa faca ceva bun cu tara asta...a fost dorit din rasputeri acum 5 ani ca sa ne scape de comunisti, era alternativa dezirabila, minunata in care romanul isi punea toate sperantele pentru a-i fi mai bine..atat lui, cat si urmasilor, pt ca a fost invatat "prost" de niste inaintasi ilustri gen Stefan cel Mare, par exemple, ca intotdeauna din neamul nostru de luptatori patrioti se va alege un om care sa vrea binele poporului sau si nu sa-i suga sangele...
Si aceasta formula insemnata de dumnezeu,  compusa din oameni care promiteau, promiteau si iar promiteau, a primit pe mana banii tarii sa-i gestioneze in folosul poporului sau , sa-si indeplineasca un program de guvernare pompos trambitat..exact ca un manager caruia ii dai pe mana sa-ti conduca afacerea si cand ajungi la final de an si vrei sa culegi roadele..iaca, roadele-s poame.
Formula basesciana a fost varianta romantica, naiva, ca alternativa a regimului comunist iliescian anterior. Ne saturaseram de dictatura, de urmasii lui ceausescu si voiam altceva, o varianta necunoscuta in care ne puneam toata speranta ca se va potrivi ca o manusa dorintelor noastre si ne va reprezenta cu insufletire patriotica in urmatorii 5 ani.
Mandatul lor s-a scurs si simtim ca nu ne-am ales cu nimic. Din contra, parca ne invartim in cerc, pt ca am ajuns de unde am plecat.
Iata, suntem din nou pe punctul de a ne alege omul care sa ne reprezinte si avem aceleasi 2 alternative patriotarde, adica doua formule care au esuat. Dureros de paradoxal este ca traim o dilema din care nu putem iesi. Dam cu stangu-n dreptu, o rasucim pe toate partile, incercam sa gasim motivatii pt unii sau pt altii si balanta ramane rigida, imposibil sa se aplece in favoarea uneia dintre parti.
Ce e de facut? Avem nevoie de o solutie si parca nu se arata de nicaieri.
Aparuse, la un moment dat, ca un curcubeu pe bolta politica, dar s-a stins destul de repede pt ca nu a avut timp sa se arate tuturor. Nu avea in spate un partid mare care sa-l arate lumii, a trebuit sa dea din coate si sa iasa singur in fata prin forta umanului din el, prin naturaletea, spontaneitatea si carisma-i proprie. E vorba de Crin Antonescu.
A placut multora dintre noi. Ne arata altceva, o alta fata decat cele cu care fuseseram obisnuiti. Semanase speranta si reinsufletise electoratul.
Acum nu-l mai avem singur, ci in tandem cu un regim antebasescian consumat. Nasol si el..acest regim. Dar de data aceasta, si l-a strecurat pe Crin in san, nolens-volens, ca sa atraga si voturile electoratului lui.
Ce sa facem? Sa fim iarasi romantici, naivi, asa cum am fost acum 5 ani si sa alegem alternativa regimului actual, basescian? Agatati de speranta ca, poate, acelui Crin care ne-a insufletit i se va da posibilitatea de a-si spune cuvantul si nu va fi transformat de PSD intr-o fata morgana care sa ne momeasca iar?
Sau sa inchidem ochii si sa-l lasam pe base sa-si vada de ale lui in continuare, nestingherit?
Imi pare rau de tara asta ca este pusa si de data asta in postura de a alege sa spere, pt ca nimic din ce avem real nu ni s-a lipit de cuget, inima, simtire.
Si uite-asa cadem in butoiul cu melancolie si redevenim "romantici" si meditativi:
"Cum nu vii tu, Tepes doamne/Ca punand mana pe ei/Sa-i imparti in doua cete/ In smintiti si in misei ..."

elogiul cafelei

Sunt indragostita. Iremediabil. De o "ea". Cuminte, aburinda, inefabil de sexi dimineata, mereu proaspata, imbietoare.
Mi se strecoara pe usa dormitorului invaluita de primii zori. E asteptata cu nerabdare si nesat. Si stie asta.
E rasfatata si jinduita...si cu toate astea, desi ar putea sa faca nazuri, nu le face...e punctuala, pasionala, mereu la fel si totusi de fiecare data alta.
Isi stie foarte bine calitatile si nu ezita nicio clipa sa se arate.
Daca n-ar fi neagra, ai zice ca-i perfecta. Dar e neagra si e buna rau...si creeaza dependenta, te subjuga chiar si incetul cu incetul ajungi sa-ti fie greu in diminetile in care se piteste.
Te incita. Te provoaca la joc. Trebuie sa o gasesti cu orice pret, sa te umpli cu ea, sa simti cum iti patrunde prin toti porii si-ti invadeaza centrii nervosi atat de puternic incat simti ca te doare.
Te doare ca si cand ai iubi-o. Ca si cand te-ar trada. Ca si cand ar fi inceputul si sfarsitul a toate.
Si tu o lasi sa fie ce vrea ea. Iti e mult prea draga. Si mult prea putina.
Ai nevoie de mult, mult de la ea. De tot ce-ti poate oferi. In fiecare dimineata. Vara sau iarna. Toamna sau primavara.
E tot ce inseamna un inceput de zi minunat. E cafeaua din ceasca ta de arcopal. E iubirea diminetilor tale. Dintotdeauna.

Sa te mariti au ba?

Well, a cam venit vremea sa te asezi la casa ta, cum te invata cu intelepciune parintii si bunicii. Asta face toata lumea, nu poti sa nu fii si tu in randul ei si sa stai cuc/"cuca" toata viata sau sa te tot fluturi de colo-colo fara rost. Si cum familia e celula de baza a societatii, iar tu esti un animal social, nu ai cum sa nu te conformezi. Sa zicem ca asta ar fi un punct de pe traiectoria existentei fiecaruia, numai ca se intampla ca lucrurile sa nu se potriveasca sablonului...si atunci ce-i de facut?
Exista 2 mari categorii de persoane: cei care se conformeaza si cei care aleg sa ramana singuri din diferite motive.
Si unii si altii pot fi fericiti sau nefericiti...asta poate depinde de ei sau nu...
Interesant ar fi sa vedem care sunt motivatiile fiecaruia, barbat sau femeie, pentru alegerea facuta.
Si ca sa va usurez meditatia asupra "problemei in cauza"...va propun sa-l reascultati pe Frank Sinatra :)
Enjoy!

Sa ne jucam de-a iubirea...

N-am inteles niciodata de ce unii oameni pot spune ca iubesc fara sa simta asta... nu e ca si cum ai spune "buna ziua" sau "la revedere", sintagme care deja sunt niste locuri comune, adica sunt golite de continut si sunt folosite doar pentru ca tin de o anumita conduita politicoasa.
Nu obliga nimeni pe nimeni sa recite " te iubesc" daca expresia asta nu cumuleaza in ea un intreg univers de senzatii, emotii, dor, umilinta...da, iubirea te coboara de pe piscul infatuarii, al egoismului si te face umil, umil in fata maretiei sentimentului...o umilinta care inseamna daruire, inseamna ca tot universul tau deja se limiteaza, sentimental, la persoana care ti-a patruns in viata si-n inima si pe care o simti ca parte a ta, care se potriveste ca o piesa de puzzle gandurilor tale, sufletului tau, corpului tau...
Sa ne plecam in fata gratiei cu care arta "se joaca" de-a iubirea... 
 

"Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."

Cantec de dor, Nichita Stanescu

mami, mami...de ce e toamna?

Amurg. Amurg de toamna tarzie.
O fetita invata sa faca primii pasi sustinuta de manutele-i mici. Privirea duioasa a mamei o invaluie.
Isi aminteste ca in urma cu un an, in acelasi parc, printre aceleasi frunze, mami o purta in burtica. Si atunci ii placea la plimbare, mersul mamei o legana si o alina. In lumea ei mica si calda, se simtea in siguranta. Probabil si visa...visa ca mami o mangaie cu o frunza pe capsor si ii canta. Un cantec de leagan.
Acum poate sa simta cu manutele ei forma frunzelor. Mirosul lor, mirosul toamnei. Poate sa le urmareasca si conturul. Si sa le guste.
Doi ochi mari, albastri, curiosi privesc spre toamna. Spre frunze. Spre culori. E bucuroasa ca e parte a acestei lumi. Ii zambeste mamei. Fericita, paseste ca si cum ar pluti. O frunza mica poposeste pe ghetuta ei. Se apleaca. E curioasa. O cuprinde cu privirea si ingana : te-te. Fascinata, i-o da mamei.
Si paseste mai departe. Catre alte frunze. Catre alta toamna. In viata.

une soiree francaise...soyez bienvenu(e)s!

Am ascultat azi muzica franceza toata ziua..si mi-am dat seama ca iubirea nu poate fi cantata mai frumos ca in limba lui Moliere..si de ce nu..a Natashei St Pier...femeia asta e fascinanta...delicatete, feminitate, o voce care iti unge sufletul si pe deasupra o prezenta si o frumusete stralucitoare.
Voila!

Ea mai mare, el...mai mic...

M-am apucat sa scriu un post despre genul asta de relatie pentru ca am constatat ca tot mai multe prietene/cunostinte de gen feminin de-ale mele s-au cuplat cu barbati mai mici decat ele ca varsta.
Bun..pana aici toate bune si frumoase, debutul relatiei este minunat, diferenta asta de varsta e chiar incitanta, dar, dupa ce se consuma romantismul si feeria de inceput, ce se petrece mai departe?
Pai... firesc ca incep sa se vada copilariile, stangaciile si imaturitatea lui de pe piscul barbatesc si echilibrul, responsabilitatea si atitudinea net superioara de pe culmea feminina ...eiiii...si cum o veche vorba batraneasca spune ca gaina batrana face ciorba buna, nu ai cum sa nu adaugi pentru prospetime si niste legume tinere: morcov, pastarnac sau chiar un dovlecel :)

Mda...lasand gluma la o parte, eu cred, parere proprie si personala, ca de cele mai multe ori adevaratele probleme ale acestor cupluri vin din exterior, din societate, din mentalitati, din educatia care impune o anumita conduita, din sabloane bine trasate de predecesori si cu fala purtate si promovate de la o generatie la alta de strabunicii, bunicii si parintii nostri atat de obedienti fata de ceea ce vrea si impune societatea....cu alte cuvinte, avand libertatea de a alege, ajungi sa nu mai fii stapan pe ce ai ales tocmai pt ca ajungi sa constati ca nu te potrivesti tiparului social.
Eu cred ca, daca intr-adevar exista o compatibilitate si exista sentimente adevarate intre 2 persoane, diferenta de varsta...chiar daca ajunge sa fie de 8-9-10 ani poate sa fie depasita...si spun asta gandindu-ma ca exista barbati imaturi care nu fac cinste varstei lor asa cum exista si barbati destul de tineri care pot sa gandeasca matur si responsabil.

Nu vreau sa fac lobby pentru relatiile atipice, doar vreau sa punctez ideea ca nu varsta conteaza, ci omul, nu societatea conteaza si nici sabloanele ei, ci propriile dorinte si propriile nevoi...piata e deschisa..fiecare alege dupa pofta inimii.

Dragile mele sau de ce nu..dragii mei...va invit sa popositi la Comentarii cu povestile voastre sau cu parerile voastre...poate ca sunt persoane care simt nevoia sa discute pe tema asta.

Luati de ascultati si de priviti cum se traieste iubirea si prin cantec...

back!

dupa o pauza de aproape 2 ani, mi-am amintit ca lipsesc de undeva ... m-am apucat de verificat...acasa...eram, la serviciu...de asemenea...cu parintii, mmm..asa, din cand in cand, cu prietenii...destul de rar...asa, pe la zile onomastice, la shopping...hmm..si pe acolo cand aveam sold pe plus...si tot fugitiv si ocazional prin alte locuri si cu alte treburi...dar pe blog nu mai poposisem demult, fara un motiv anume, doar din lipsa de timp. asta pana acum 8 luni cand m-am facut mamica de pitica si mi s-au schimbat toate prioritatile....ehhh...